Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 23:37-51 Fidela 2013 (RFB13)

37. Şi spunând: Dacă tu eşti împăratul iudeilor, salvează-te pe tine însuţi.

38. Şi a fost şi o inscripţie scrisă deasupra lui cu litere greceşti şi latineşti şi evreieşti: Acesta Este ÎMPĂRatul Iudeilor.

39. Iar unul dintre răufăcătorii atârnaţi îl defăima, spunând: Dacă tu eşti Cristos, salvează-te pe tine însuţi şi pe noi.

40. Dar celălalt, răspunzând, l-a mustrat, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, pentru că eşti sub aceeaşi condamnare?

41. Şi noi, într-adevăr, pe drept; fiindcă primim răsplata cuvenită faptelor noastre; dar acest om nu a făcut nimic incorect.

42. Iar el i-a spus lui Isus: Doamne, aminteşte-ţi de mine, când vii în împărăţia ta.

43. Şi Isus i-a spus: Adevărat îţi spun: Astăzi vei fi cu mine în paradis.

44. Şi era cam pe la ora a şasea şi a fost întuneric peste toată țara, până la ora a noua.

45. Şi soarele s-a întunecat şi perdeaua templului s-a rupt prin mijloc.

46. Şi după ce Isus a strigat cu voce tare, a spus: Tată, în mâinile tale îmi încredinţez duhul; şi, spunând astfel, şi-a dat duhul.

47. Şi centurionul, când a văzut ce se făcuse, a glorificat pe Dumnezeu, spunând: Într-adevăr, acesta a fost un om drept.

48. Şi toţi oamenii, care s-au adunat la acea privelişte, văzând cele ce se făcuseră, bătându-şi piepturile s-au întors.

49. Şi toţi cunoscuţii lui şi femeile care îl urmaseră din Galileea, au stat în picioare deoparte, uitându-se la acestea.

50. Şi iată, era un bărbat, numit Iosif, un consilier, fiind un bărbat bun şi drept;

51. (Acesta nu fusese de acord cu sfatul şi fapta lor); el era din Arimateea, o cetate a iudeilor; şi care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu.

Citiți capitolul complet Luca 23