Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 23:1-13 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi toată mulţimea lor s-a sculat şi ei l-au dus la Pilat.

2. Şi au început să îl acuze, spunând: Am găsit pe acesta pervertind naţiunea şi oprind a da taxă Cezarului, spunând că el este Cristos, un Împărat.

3. Iar Pilat l-a întrebat, spunând: Eşti tu Împăratul iudeilor? Iar el i-a răspuns şi a zis: Tu spui.

4. Atunci Pilat a spus marilor preoţi şi mulţimii: Nu găsesc nicio vină în acest om.

5. Dar erau şi mai insistenţi, spunând: Întărâtă poporul, învăţând prin toată Iudeea, începând din Galileea, până în acest loc.

6. Când a auzit Pilat de Galileea, a întrebat dacă omul este galileean.

7. Şi înţelegând că este din jurisdicţia lui Irod, l-a trimis la Irod, care era şi el în Ierusalim în acele zile.

8. Iar când Irod a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult, fiindcă demult dorea să îl vadă, pentru că auzise multe despre el; şi spera să vadă vreun miracol făcut de el.

9. Atunci l-a întrebat cu multe cuvinte; dar el nu i-a răspuns nimic.

10. Iar preoţii de seamă şi scribii stăteau în picioare şi îl acuzau vehement.

11. Iar Irod, împreună cu soldaţii lui, îl făceau de nimic şi îl batjocoreau şi l-au înveşmântat cu o haină strălucitoare şi l-au trimis înapoi la Pilat.

12. Şi amândoi, Pilat şi Irod, s-au făcut prieteni unul cu altul în acea zi; fiindcă înainte erau în duşmănie unul cu altul.

13. Iar Pilat, după ce a chemat la un loc pe preoţii de seamă şi conducătorii şi poporul,

Citiți capitolul complet Luca 23