Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 22:26-41 Fidela 2013 (RFB13)

26. Dar voi să nu fiţi aşa; ci cel ce este mai mare printre voi, să fie ca cel mai tânăr; şi conducătorul ca cel ce serveşte.

27. Căci care este mai mare, cel ce şade la masă, sau cel ce serveşte? Nu cel ce şade la masă? Dar eu sunt printre voi ca cel ce serveşte.

28. Iar voi sunteţi cei care aţi rămas necontenit cu mine în ispitirile mele.

29. Şi eu vă rânduiesc o împărăţie, aşa cum Tatăl meu mi-a rânduit;

30. Ca să mâncaţi şi să beţi la masa mea în împărăţia mea şi să şedeţi pe tronuri, judecând cele douăsprezece triburi ale lui Israel.

31. Iar Domnul a spus: Simone, Simone, iată, Satan a dorit să vă aibă că să vă cearnă ca grâul.

32. Dar eu m-am rugat pentru tine, ca nu cumva credinţa ta să înceteze; şi când te vei întoarce, întăreşte pe fraţii tăi.

33. Iar Petru i-a spus: Doamne, sunt gată să merg cu tine deopotrivă la închisoare şi la moarte.

34. Iar el a zis: Îţi spun, Petre, nicidecum nu va cânta cocoşul astăzi, înainte ca de trei ori să negi că mă cunoşti.

35. Şi le-a spus: Când v-am trimis fără pungă şi traistă şi încălţăminte, v-a lipsit ceva? Iar ei au spus: Nimic.

36. Atunci le-a spus: Dar acum, cel ce are pungă să o ia şi la fel traista; şi cel ce nu are sabie, să îşi vândă haina şi să cumpere una.

37. Fiindcă vă spun, mai trebuie să se împlinească în mine ceea ce este scris: Şi el a fost socotit printre călcătorii de lege, fiindcă şi cele referitoare la mine au un sfârşit.

38. Iar ei au spus: Doamne, iată, aici două săbii. Iar el le-a spus: Este destul.

39. Şi a ieşit şi s-a dus conform obiceiului la muntele Măslinilor; iar discipolii săi l-au urmat şi ei.

40. Şi, venind la acel loc, le-a spus: Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită.

41. Şi el s-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră şi a îngenunchiat şi s-a rugat,

Citiți capitolul complet Luca 22