Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 20:15-26 Fidela 2013 (RFB13)

15. Şi l-au aruncat afară din vie şi l-au ucis. Ce le va face aşadar domnul viei?

16. Va veni şi va nimici pe aceşti viticultori şi va da via altora. Şi când au auzit, au spus: Nicidecum.

17. Iar el i-a privit şi a spus: Atunci ce este acest lucru, care este scris: Piatra pe care au respins-o zidarii, aceasta a devenit capul colţului temeliei.

18. Oricine va cădea peste acea piatră, va fi zdrobit; dar peste oricine va cădea aceasta, îl va spulbera.

19. Şi preoţii de seamă şi scribii căutau să pună mâinile pe el în ora aceea; dar se temeau de popor; fiindcă au priceput că spusese această parabolă împotriva lor.

20. Şi îl pândeau şi au trimis spioni, care se prefăceau oameni drepţi, ca să îl prindă în cuvintele lui, aşa încât să îl dea puterii şi autorităţii guvernatorului.

21. Şi l-au întrebat, spunând: Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi cu dreptate şi nici nu cauţi la faţa oamenilor, ci înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr.

22. Este legiuit pentru noi să dăm taxă Cezarului, sau nu?

23. Dar el a priceput viclenia lor şi le-a spus: De ce mă ispitiţi?

24. Arătaţi-mi un dinar. Al cui chip şi inscripţie o are? Ei au răspuns şi au zis: Al Cezarului.

25. Iar el le-a spus: De aceea daţi Cezarului cele ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu.

26. Şi nu au putut să îl prindă în cuvintele lui înaintea poporului; şi s-au minunat de răspunsul lui şi au tăcut.

Citiți capitolul complet Luca 20