Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 2:31-44 Fidela 2013 (RFB13)

31. Pe care ai pregătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor,

32. O lumină să lumineze neamurile şi gloria poporului tău Israel.

33. Şi Iosif şi mama lui s-au minunat de cele spuse despre el.

34. Şi Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: Iată, acest copil este pus pentru prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel; şi să fie un semn împotriva căruia se va vorbi;

35. (Da, o sabie va trece chiar prin sufletul tău), ca să fie revelate gândurile din multe inimi.

36. Şi era Ana, o profetesă, fata lui Fanuel, din tribul lui Aşer; ea era foarte înaintată în vârstă şi trăise cu un soţ şapte ani după fecioria ei;

37. Şi ea fusese văduvă timp de aproape optzeci şi patru de ani, care nu se depărta de templu; ci servea cu posturi şi rugăciuni noapte şi zi.

38. Şi, venind ea în acel moment, a adus mulţumiri la fel Domnului şi a vorbit despre el tuturor celor ce aşteptau răscumpărarea în Ierusalim.

39. Şi, după ce au îndeplinit toate conform legii Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret.

40. Iar copilul creştea şi se întărea în duh, umplut cu înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era peste el.

41. Şi părinţii lui se duceau la Ierusalim în fiecare an, la sărbătoarea paştelui.

42. Şi când el avea doisprezece ani, au urcat la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii.

43. Şi după ce au împlinit zilele, pe când se întorceau ei, copilul Isus a rămas în Ierusalim; şi Iosif şi mama lui nu au ştiut.

44. Iar ei, presupunând că el este printre călători, au mers cale de o zi; şi l-au căutat printre rude şi cunoscuţi.

Citiți capitolul complet Luca 2