Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 2:21-36 Fidela 2013 (RFB13)

21. Şi când s-au împlinit opt zile pentru circumcizia copilului, i-au pus numele Isus, care a fost dat de înger înainte ca ea să fi rămas însărcinată cu el în pântece.

22. Şi după ce s-au împlinit zilele curăţirii ei, conform legii lui Moise, l-au adus la Ierusalim, ca să îl înfăţişeze Domnului;

23. (Aşa cum este scris în legea Domnului: Fiecare parte bărbătească ce deschide pântecele, va fi chemat sfânt pentru Domnul);

24. Şi să ofere un sacrificiu conform cu ce este spus în legea Domnului: O pereche de turturele sau doi pui de porumbel.

25. Şi, iată, era un om în Ierusalim al cărui nume era Simeon; şi acest om era drept şi pios, aşteptând mângâierea lui Israel; şi Duhul Sfânt era peste el.

26. Şi i-a fost revelat de Duhul Sfânt, că nu va vedea moartea înainte să fi văzut pe Cristosul Domnului.

27. Şi a venit prin Duhul în templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe copilul Isus, să facă pentru el după obiceiul legii,

28. Atunci, el l-a luat în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a spus:

29. Doamne, acum îl laşi pe robul tău să plece în pace, conform cuvântului tău:

30. Pentru că ochii mei au văzut salvarea ta,

31. Pe care ai pregătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor,

32. O lumină să lumineze neamurile şi gloria poporului tău Israel.

33. Şi Iosif şi mama lui s-au minunat de cele spuse despre el.

34. Şi Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: Iată, acest copil este pus pentru prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel; şi să fie un semn împotriva căruia se va vorbi;

35. (Da, o sabie va trece chiar prin sufletul tău), ca să fie revelate gândurile din multe inimi.

36. Şi era Ana, o profetesă, fata lui Fanuel, din tribul lui Aşer; ea era foarte înaintată în vârstă şi trăise cu un soţ şapte ani după fecioria ei;

Citiți capitolul complet Luca 2