Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 15:1-12 Fidela 2013 (RFB13)

1. Atunci toţi vameşii şi păcătoşii s-au apropiat de el să îl audă.

2. Şi fariseii şi scribii cârteau, spunând: Acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.

3. Şi le-a zis această parabolă, spunând:

4. Care om dintre voi, având o sută de oi, dacă pierde una dintre ele, nu le lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă în pustie şi merge după cea care este pierdută până o găseşte?

5. Şi după ce a găsit-o, o pune pe umeri, bucurându-se.

6. Şi când vine acasă, cheamă la un loc prietenii şi vecinii, spunându-le: Bucuraţi-vă cu mine, pentru că am găsit oaia mea pierdută.

7. Vă spun că tot aşa va fi bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, mai mult decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de pocăinţă.

8. Sau, care femeie, având zece arginţi, dacă pierde un argint, nu aprinde o candelă şi mătură casa şi caută cu grijă până când îl găseşte?

9. Şi după ce îl găseşte, cheamă la un loc prietenele şi vecinele, spunând: Bucuraţi-vă cu mine, pentru că am găsit argintul pe care l-am pierdut.

10. La fel vă spun, este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.

11. Şi a spus: Un anumit om avea doi fii;

12. Şi cel mai tânăr dintre ei a spus tatălui: Tată, dă-mi partea de avere ce îmi revine. Iar tatăl le-a împărţit avutul său.

Citiți capitolul complet Luca 15