Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 11:47-54 Fidela 2013 (RFB13)

47. Vai vouă! Pentru că zidiţi mormintele profeţilor, iar părinţii voştri i-au ucis.

48. Cu adevărat, aduceţi mărturie că încuviinţaţi faptele părinţilor voştri, pentru că ei într-adevăr i-au ucis, iar voi le zidiţi mormintele.

49. Tot din această cauză înţelepciunea lui Dumnezeu a spus: Le voi trimite profeţi şi apostoli şi pe unii dintre ei îi vor ucide şi îi vor persecuta;

50. Ca sângele tuturor profeţilor, care a fost vărsat de la întemeierea lumii, să fie cerut de la această generaţie;

51. De la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a pierit între altar şi templu; adevărat vă spun: Va fi cerut de la această generaţie.

52. Vai vouă, învăţători ai legii! Pentru că aţi luat cheia cunoaşterii; voi înşivă nu aţi intrat şi pe cei ce intrau i-aţi împiedicat.

53. Şi pe când el le spunea acestea, scribii şi fariseii au început să îl constrângă vehement şi să îl provoace să vorbească despre multe lucruri,

54. Întinzându-i o cursă şi căutând să prindă ceva din gura lui, ca să îl acuze.

Citiți capitolul complet Luca 11