Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 10:5-17 Fidela 2013 (RFB13)

5. Iar în orice casă intraţi, întâi spuneţi: Pace acestei case.

6. Şi dacă, într-adevăr, este acolo fiul păcii, pacea voastră se va odihni peste ea; dar dacă nu, ea se va întoarce la voi.

7. Şi rămâneţi în aceeaşi casă, mâncând şi bând ce vă dau ei; fiindcă demn este lucrătorul de plata sa. Nu treceţi din casă în casă.

8. Şi în oricare cetate intraţi şi vă primesc, mâncaţi ce vi se va pune înainte;

9. Şi vindecaţi pe bolnavii din ea şi spuneţi-le: Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.

10. Dar în oricare cetate intraţi şi nu vă primesc, mergeţi pe străzile acesteia şi spuneţi:

11. Chiar praful cetăţii voastre, care se lipeşte de noi, îl ștergem împotriva voastră; totuşi să fiţi siguri de aceasta, că împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.

12. Dar vă spun că va fi mai uşor de suportat în ziua aceea pentru Sodoma decât pentru acea cetate.

13. Vai ţie, Corazine! Vai ţie, Betsaido! Căci, dacă în Tir şi Sidon ar fi fost făcute faptele puternice care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit şezând în pânză de sac şi cenuşă.

14. Dar pentru Tir şi Sidon va fi mai uşor de suportat la judecată, decât pentru voi.

15. Şi tu, Capernaum, care eşti înălţat la cer, vei fi aruncat jos în iad.

16. Cel ce vă aude, pe mine mă aude; şi cel ce vă dispreţuieşte, pe mine mă dispreţuieşte; şi cel ce mă dispreţuieşte, dispreţuieşte pe cel ce m-a trimis.

17. Şi cei şaptezeci s-au întors cu bucurie, spunând: Doamne, până şi dracii ne sunt supuşi prin numele tău.

Citiți capitolul complet Luca 10