Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 10:10-23 Fidela 2013 (RFB13)

10. Dar în oricare cetate intraţi şi nu vă primesc, mergeţi pe străzile acesteia şi spuneţi:

11. Chiar praful cetăţii voastre, care se lipeşte de noi, îl ștergem împotriva voastră; totuşi să fiţi siguri de aceasta, că împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.

12. Dar vă spun că va fi mai uşor de suportat în ziua aceea pentru Sodoma decât pentru acea cetate.

13. Vai ţie, Corazine! Vai ţie, Betsaido! Căci, dacă în Tir şi Sidon ar fi fost făcute faptele puternice care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit şezând în pânză de sac şi cenuşă.

14. Dar pentru Tir şi Sidon va fi mai uşor de suportat la judecată, decât pentru voi.

15. Şi tu, Capernaum, care eşti înălţat la cer, vei fi aruncat jos în iad.

16. Cel ce vă aude, pe mine mă aude; şi cel ce vă dispreţuieşte, pe mine mă dispreţuieşte; şi cel ce mă dispreţuieşte, dispreţuieşte pe cel ce m-a trimis.

17. Şi cei şaptezeci s-au întors cu bucurie, spunând: Doamne, până şi dracii ne sunt supuşi prin numele tău.

18. Iar el le-a spus: Am privit pe Satan, căzând ca un fulger din cer.

19. Iată, vă dau putere să călcaţi peste şerpi şi scorpioni şi peste toată puterea duşmanului; şi nimic, în niciun fel, nu vă va vătăma.

20. Totuşi nu vă bucuraţi în aceasta, că duhurile vă sunt supuse; ci, mai degrabă, bucuraţi-vă pentru că numele voastre sunt scrise în cer.

21. În acea oră Isus s-a bucurat în duh şi a spus: Îţi mulţumesc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi prevăzători şi le-ai revelat pruncilor. Da, Tată, pentru că aşa este plăcut înaintea ta.

22. Toate mi-au fost date de Tatăl meu; şi nimeni nu ştie cine este Fiul, decât Tatăl; şi cine este Tatăl, decât Fiul şi acela căruia Fiul voieşte să îl reveleze.

23. Şi s-a întors spre discipoli şi a spus deoparte: Binecuvântaţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi;

Citiți capitolul complet Luca 10