Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 4:35-54 Fidela 2013 (RFB13)

35. Nu spuneţi voi: Mai sunt încă patru luni şi vine secerişul? Iată, vă spun: Ridicaţi-vă ochii şi priviţi câmpiile, pentru că sunt albe, gata pentru seceriş.

36. Şi cel ce seceră primeşte plată şi adună rod pentru viaţă eternă; pentru ca deopotrivă cel ce seamănă şi cel ce seceră să se bucure împreună.

37. Şi în aceasta este adevărat acel cuvânt: Unul seamănă şi altul seceră.

38. Eu v-am trimis să seceraţi unde nu aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor.

39. Şi mulţi samariteni din acea cetate au crezut în el pentru cuvântul femeii, care aducea mărturie: Mi le-a spus pe toate câte le-am făcut.

40. De aceea când au venit samaritenii la el, l-au implorat să rămână cu ei; şi a rămas acolo două zile.

41. Şi mai mulţi au crezut din cauza propriului său cuvânt,

42. Şi spuneau femeii: Acum credem, nu din cauza vorbirii tale, ci fiindcă l-am auzit noi înşine şi ştim că acesta este în adevăr Cristosul, Salvatorul lumii.

43. Iar după cele două zile a plecat de acolo şi s-a dus în Galileea.

44. Fiindcă Isus însuşi a adus mărturie că un profet nu are onoare în propria lui patrie.

45. Atunci, când a intrat în Galileea, galileenii l-au primit, văzând toate câte le făcuse la Ierusalim, la sărbătoare; fiindcă şi ei merseseră la sărbătoare.

46. Atunci Isus a venit din nou în Cana Galileii, unde a făcut apa vin. Şi era un anume nobil, al cărui fiu era bolnav în Capernaum.

47. Când a auzit el că Isus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la el şi l-a implorat să coboare şi să îi vindece fiul, fiindcă era pe moarte.

48. Atunci Isus i-a spus: Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nicidecum nu veţi crede.

49. Nobilul i-a spus: Coboară domnule, altfel copilul meu moare.

50. Isus i-a spus: Du-te, fiul tău trăieşte. Şi omul a crezut cuvântul pe care i l-a spus Isus şi s-a dus.

51. Şi pe când el cobora, l-au întâlnit robii lui şi i-au spus, zicând: Fiul tău trăieşte.

52. Atunci i-a întrebat de ora în care a început să îi fie mai bine. Şi i-au spus: Ieri, în ora a şaptea, l-a lăsat febra.

53. Astfel, tatăl a cunoscut că era chiar ora aceea în care îi zisese Isus: Fiul tău trăieşte. Şi a crezut el însuşi şi toată casa lui.

54. Acesta este iarăşi al doilea miracol pe care l-a făcut Isus, după ce a plecat din Iudeea în Galileea.

Citiți capitolul complet Ioan 4