Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 3:23-36 Fidela 2013 (RFB13)

23. Şi Ioan de asemenea boteza în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo era multă apă; şi ei veneau şi erau botezaţi.

24. Fiindcă Ioan încă nu fusese aruncat în închisoare.

25. Între unii dintre discipolii lui Ioan şi iudei s-a iscat atunci o întrebare despre curăţire.

26. Şi au venit la Ioan şi i-au spus: Rabi, cel ce era cu tine dincolo de Iordan şi căruia i-ai adus mărturie, iată, acesta botează şi toţi vin la el.

27. Ioan a răspuns şi a zis: Un om nu poate primi nimic decât dacă îi este dat din cer.

28. Voi înşivă îmi aduceţi mărturie că am spus: Nu sunt eu Cristosul, ci sunt trimis înaintea lui.

29. Cine are mireasa, este mirele; dar prietenul mirelui, care stă în picioare şi îl aude, se bucură foarte mult de vocea mirelui; de aceea această bucurie a mea este împlinită.

30. El trebuie să crească, dar eu să mă micşorez.

31. Cel ce vine de sus este mai presus de toţi; cel ce este din pământ, este pământesc şi vorbeşte din ale pământului; cel ce vine din cer este deasupra tuturor.

32. Şi ce a văzut şi a auzit, aceasta aduce ca mărturie, dar nimeni nu primeşte mărturia lui.

33. Cel ce a primit mărturia lui a sigilat că Dumnezeu este adevărat.

34. Fiindcă acela, pe care l-a trimis Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu; fiindcă Dumnezeu nu îi dă Duhul cu măsură.

35. Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate în mâna lui.

36. Cel ce crede în Fiul, are viaţă veşnică; dar cel ce nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci furia lui Dumnezeu rămâne peste el.

Citiți capitolul complet Ioan 3