Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 3:16-28 Fidela 2013 (RFB13)

16. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul său Fiu născut, ca oricine crede în el, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

17. Fiindcă Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să condamne lumea, ci pentru ca lumea să fie salvată prin el.

18. Cine crede în el, nu este condamnat; dar cine nu crede este deja condamnat, pentru că nu a crezut în numele singurului Fiu născut al lui Dumnezeu.

19. Iar condamnarea este aceasta, că lumina a venit în lume şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.

20. Fiindcă oricine practică răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca nu cumva să i se mustre faptele;

21. Dar cel ce face adevărul vine la lumină, ca să îi fie arătate faptele, pentru că sunt lucrate în Dumnezeu.

22. După acestea, Isus şi discipolii lui au venit în ţinutul Iudeii şi stătea acolo cu ei şi boteza.

23. Şi Ioan de asemenea boteza în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo era multă apă; şi ei veneau şi erau botezaţi.

24. Fiindcă Ioan încă nu fusese aruncat în închisoare.

25. Între unii dintre discipolii lui Ioan şi iudei s-a iscat atunci o întrebare despre curăţire.

26. Şi au venit la Ioan şi i-au spus: Rabi, cel ce era cu tine dincolo de Iordan şi căruia i-ai adus mărturie, iată, acesta botează şi toţi vin la el.

27. Ioan a răspuns şi a zis: Un om nu poate primi nimic decât dacă îi este dat din cer.

28. Voi înşivă îmi aduceţi mărturie că am spus: Nu sunt eu Cristosul, ci sunt trimis înaintea lui.

Citiți capitolul complet Ioan 3