Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 21:7-12 Fidela 2013 (RFB13)

7. De aceea discipolul acela, pe care îl iubea Isus, i-a spus lui Petru: Este Domnul. Simon Petru, auzind aşadar că este Domnul, s-a încins cu haina de pescar (fiindcă era gol) şi s-a aruncat în mare.

8. Şi ceilalţi discipoli au venit cu o corăbioară, trăgând plasa cu peşti, (pentru că nu erau departe de uscat, ci cam la două sute de coţi).

9. Imediat ce au ajuns pe uscat, au văzut acolo foc de cărbuni şi peşte pus deasupra şi pâine.

10. Isus le-a spus: Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.

11. Simon Petru s-a urcat şi a tras plasa pe uscat, plină de peşti mari, o sută cincizeci şi trei; şi, deşi erau atâţia, nu s-a rupt plasa.

12. Isus le-a spus: Veniţi, mâncaţi. Şi niciunul dintre discipoli nu cuteza să îl întrebe: Cine eşti? ştiind că este Domnul.

Citiți capitolul complet Ioan 21