Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 2:6-21 Fidela 2013 (RFB13)

6. Şi acolo erau puse şase vase de piatră, puse conform obiceiului de curăţire al iudeilor, care conţineau două sau trei măsuri.

7. Isus le-a spus: Umpleţi vasele cu apă. Şi le-au umplut până sus.

8. Şi le-a spus: Scoateţi acum şi duceţi-i conducătorului nunţii. Şi i-au dus.

9. Şi conducătorul nunţii, după ce a gustat apa făcută vin şi neştiind de unde era, (dar servitorii, care au scos apa, ştiau), conducătorul nunţii a chemat pe mire,

10. Şi i-a spus: Orice om pune întâi vin bun şi după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puţin bun; dar tu ai ţinut vinul bun până acum.

11. Acest început al miracolelor l-a făcut Isus în Cana Galileii; şi şi-a arătat gloria; şi discipolii lui au crezut în el.

12. După aceasta, s-a coborât la Capernaum, el şi mama lui şi fraţii lui şi discipolii lui; şi au rămas acolo nu multe zile.

13. Şi paştele iudeilor era aproape şi Isus a urcat la Ierusalim,

14. Şi a găsit în templu pe cei ce vindeau boi şi oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând jos;

15. Şi, făcând un bici de frânghii, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi boii, şi a vărsat banii schimbătorilor şi le-a răsturnat mesele,

16. Şi a spus celor ce vindeau porumbei: Luaţi acestea de aici, nu faceţi din casa Tatălui meu o casă de comerţ.

17. Şi discipolii lui şi-au amintit că este scris: Zelul casei tale m-a mâncat.

18. Atunci iudeii au răspuns şi i-au zis: Ce semn ne arăţi nouă, văzând că faci acestea?

19. Isus a răspuns şi le-a zis: Distrugeţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica.

20. Atunci iudeii au spus: Patruzeci şi şase de ani a fost templul acesta în construcţie şi tu îl vei ridica în trei zile?

21. Dar el le vorbea despre templul trupului său.

Citiți capitolul complet Ioan 2