Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 13:25-34 Fidela 2013 (RFB13)

25. Iar acela, rezemându-se pe pieptul lui Isus, i-a spus: Doamne, cine este?

26. Isus a răspuns: Acela este, căruia îi voi da o bucăţică, după ce am înmuiat-o. Şi după ce a înmuiat bucăţica, a dat-o lui Iuda Iscariot, al lui Simon.

27. Şi după bucăţică, Satan a intrat în acela. Atunci Isus i-a spus: Ceea ce faci, fă repede.

28. Dar niciunul dintre cei care şedeau la masă nu a ştiut pentru ce i-a spus aceasta.

29. Fiindcă unii gândeau, deoarece Iuda avea punga, Isus îi spusese: Cumpără cele ce avem nevoie pentru sărbătoare, sau să dea ceva săracilor.

30. Acela atunci, primind bucăţica, imediat a ieşit; şi era noapte.

31. De aceea, după ce a ieşit Iuda, Isus a spus: Acum este Fiul omului glorificat şi Dumnezeu este glorificat în el.

32. Dacă Dumnezeu este glorificat în el, Dumnezeu îl va glorifica de asemenea pe el în el însuşi şi îndată îl va glorifica.

33. Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta, şi cum am spus iudeilor că: Unde mă duc eu voi nu puteţi veni, tot aşa vă spun acum.

34. Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit; ca şi voi să vă iubiţi unii pe alţii.

Citiți capitolul complet Ioan 13