Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 13:1-10 Fidela 2013 (RFB13)

1. Iar înainte de sărbătoarea paştelui, când Isus a ştiut că i-a sosit timpul ca să plece din această lume la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la capăt.

2. Şi la sfârşitul cinei, după ce diavolul pusese deja în inima lui Iuda Iscariot, al lui Simon, să îl trădeze,

3. Isus, ştiind că Tatăl îi dăduse toate în mâinile sale şi că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu se duce,

4. S-a ridicat de la cină şi şi-a pus deoparte hainele; şi a luat un ştergar şi s-a încins.

5. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.

6. Atunci a venit la Simon Petru; iar Petru i-a spus: Doamne, tu să îmi speli picioarele?

7. Isus a răspuns şi i-a zis: Ce fac eu, tu nu ştii acum; dar vei şti după acestea.

8. Petru i-a spus: Nicidecum nu îmi vei spăla picioarele niciodată. Isus i-a răspuns: Dacă nu te spăl eu, nu ai parte cu mine.

9. Simon Petru i-a spus: Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul.

10. Isus i-a spus: Cel ce este scăldat nu are nevoie să îşi spele decât picioarele, deoarece este în totul curat; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.

Citiți capitolul complet Ioan 13