Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 11:2-14 Fidela 2013 (RFB13)

2. (Maria era aceea care l-a uns pe Domnul cu mir şi i-a şters picioarele cu părul ei, al cărei frate, Lazăr, era bolnav.)

3. De aceea surorile au trimis la el, spunând: Doamne, iată, acela pe care îl iubeşti, este bolnav.

4. Isus, când a auzit, a spus: Această boală nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea.

5. Şi Isus iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.

6. Când a auzit aşadar că este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care era;

7. Apoi, după aceasta, le-a spus discipolilor: Să mergem din nou în Iudeea.

8. Discipolii i-au spus: Rabi, acum de curând căutau iudeii să te ucidă cu pietre şi din nou te duci acolo?

9. Isus a răspuns: Nu sunt douăsprezece ore în zi? Dacă cineva umblă ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina lumii acesteia.

10. Dar dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că nu este lumină în el.

11. Acestea a spus Isus; şi după aceea el le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, doarme; dar mă duc să îl trezesc din somn.

12. Atunci discipolii lui au spus: Doamne, dacă doarme, se va face bine.

13. Dar Isus vorbise despre moartea lui, dar ei gândeau că vorbeşte despre odihna somnului.

14. De aceea Isus le-a spus atunci pe faţă: Lazăr este mort.

Citiți capitolul complet Ioan 11