Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4

Vechiul Testament

Noul Testament

2 Timotei 4 Fidela 2013 (RFB13)

1. De aceea eu te îndemn înaintea lui Dumnezeu şi înaintea Domnului Isus Cristos, care îi va judeca pe cei vii şi pe cei morţi la arătarea sa şi a împărăţiei sale;

2. Predică cuvântul; fii prompt la timp şi nelatimp; mustră, ceartă, îndeamnă cu toată îndelunga răbdare şi doctrina.

3. Fiindcă va veni timpul când nu vor suporta doctrina sănătoasă, ci, după poftele lor proprii, îşi vor îngrămădi învăţători, având urechi care îi gâdilă.

4. Şi îşi vor întoarce urechile de la adevăr şi se vor abate spre fabulaţii.

5. Dar tu veghează în toate, îndură necazuri, fă lucrarea unui evanghelist, fă deplin dovada serviciului tău.

6. Căci acum, eu sunt gata să fiu turnat şi timpul plecării mele este aproape.

7. Am luptat o luptă bună, am terminat alergarea, am ţinut credinţa.

8. De acum înainte îmi este păstrată o coroană a dreptăţii, pe care Domnul, judecătorul cel drept, mi-o va da în ziua aceea şi nu doar mie, ci şi tuturor celor ce iubesc arătarea lui.

9. Străduieşte-te să vii curând la mine;

10. Fiindcă Dima m-a părăsit, iubind lumea de acum, şi a plecat la Tesalonic; Crescens s-a dus în Galatia, Titus în Dalmaţia.

11. Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu şi adu-l cu tine, fiindcă el îmi este de folos pentru serviciu.

12. Iar pe Tihic l-am trimis la Efes.

13. Când vii, adu mantaua, pe care am lăsat-o în Troas, la Carp, şi cărţile, dar mai ales pergamentele.

14. Alexandru, arămarul, mi-a făcut mult rău, Domnul să îi răsplătească conform faptelor lui;

15. Despre acesta veghează și tu, fiindcă s-a împotrivit foarte tare cuvintelor noastre.

16. La întâia mea apărare, nimeni nu a stat cu mine, ci toţi m-au părăsit, să nu li se socotească aceasta.

17. Totuşi, Domnul a stat cu mine şi m-a întărit, pentru ca prin mine predicarea să fie pe deplin cunoscută şi să audă toate neamurile; şi am fost scăpat din gura leului.

18. Domnul mă va scăpa din fiecare lucrare rea şi mă va păstra pentru împărăţia lui cerească; a lui fie gloria pentru totdeauna şi întotdeauna! Amin.

19. Salută pe Prisca şi pe Aquila şi casa lui Onisifor.

20. Erast a rămas în Corint, dar pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet.

21. Străduieşte-te să vii înaintea iernii. Te salută Eubul şi Pudens şi Linus şi Claudia şi toţi fraţii.

22. Domnul Isus Cristos fie cu duhul tău! Harul fie cu voi! Amin.