Vechiul Testament

Noul Testament

Fapte 8:20-29 Fidela 2013 (RFB13)

20. Dar Petru i-a spus: Banii tăi să piară cu tine, pentru că te-ai gândit că darul lui Dumnezeu poate fi cumpărat cu bani.

21. Tu nu ai nici parte nici sorţ în acest lucru; fiindcă inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu.

22. Pocăieşte-te aşadar de acea stricăciune a ta şi roagă-te lui Dumnezeu, dacă îţi poate fi cumva iertat gândul inimii tale.

23. Pentru că îmi dau seama că eşti în fierea amărăciunii şi legătura nedreptăţii.

24. Atunci, Simon a răspuns şi a zis: Rugaţi-vă Domnului pentru mine, ca niciunul dintre aceste lucruri pe care le-aţi vorbit să nu vină peste mine.

25. Şi ei, după ce au adeverit şi au predicat cuvântul Domnului, s-au întors la Ierusalim şi au predicat evanghelia în multe sate ale samaritenilor.

26. Şi îngerul Domnului i-a vorbit lui Filip, spunând: Scoală-te şi du-te spre sud, pe calea care coboară de la Ierusalim spre Gaza, care este pustie.

27. Şi s-a sculat şi s-a dus; şi iată, un bărbat din Etiopia, un famen cu mare putere la Candace, împărăteasa etiopienilor, care avea în grijă toată vistieria ei, care venise la Ierusalim să se închine,

28. Se întorcea şi şedea în carul său, citind din profetul Isaia.

29. Atunci Duhul i-a spus lui Filip: Apropie-te şi alătură-te acestui car.

Citiți capitolul complet Fapte 8