Vechiul Testament

Noul Testament

Fapte 8:1-11 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi Saul a fost de acord cu moartea lui. Iar în acele zile a fost o mare persecuţie împotriva bisericii care era la Ierusalim; şi toţi au fost împrăştiaţi prin toate regiunile Iudeii şi Samariei, exceptând apostolii.

2. Şi nişte bărbaţi pioşi l-au dus pe Ştefan pentru a-l înmormânta şi au făcut pentru el un mare bocet.

3. Cât despre Saul, prăpădea biserica, intrând în fiecare casă; şi, târând deopotrivă bărbaţi şi femei, îi preda la închisoare.

4. De aceea cei împrăştiaţi au mers pretutindeni, predicând cuvântul.

5. Atunci Filip a coborât la cetatea Samariei şi le-a predicat pe Cristos.

6. Şi oamenii într-un gând au dat atenţie celor vorbite de Filip, auzind şi văzând miracolele pe care le făcea.

7. Fiindcă din mulţi posedaţi ieşeau duhuri necurate, strigând cu voce tare; şi mulţi paralizaţi şi şchiopi au fost vindecaţi.

8. Şi era mare bucurie în acea cetate.

9. Şi un anume bărbat, numit Simon, era dinainte în cetate folosind vrăjitorie şi fermecând oamenii Samariei, spunând că el însuşi este cineva mare;

10. Căruia toţi îi dădeau atenţie, de la cel mai mic la cel mai mare, spunând: Acest om este puterea cea mare a lui Dumnezeu.

11. Şi îi dădeau atenţie, din cauză că de mult timp îi fermecase cu vrăjitorii.

Citiți capitolul complet Fapte 8