Vechiul Testament

Noul Testament

Fapte 5:25-40 Fidela 2013 (RFB13)

25. Atunci a venit unul şi le-a povestit, spunând: Iată, bărbaţii pe care i-aţi pus în închisoare stau în picioare în templu şi învaţă poporul.

26. Atunci s-a dus căpetenia împreună cu ofiţerii şi i-au adus fără violenţă fiindcă se temeau de popor, ca nu cumva să fie împroşcaţi cu pietre.

27. Şi după ce i-au adus, i-au aşezat în faţa consiliului; şi înaltul preot i-a întrebat,

28. Spunând: Nu v-am poruncit noi cu tărie să nu îi învăţaţi în numele acesta? Şi iată, aţi umplut Ierusalimul cu doctrina voastră şi vreţi să aduceţi sângele acestui om peste noi.

29. Atunci Petru şi apostolii au răspuns şi au zis: Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai degrabă decât de oameni.

30. Dumnezeul părinţilor noştri l-a înviat pe Isus, pe care l-aţi ucis, atârnându-l pe lemn.

31. Pe el l-a înălţat Dumnezeu cu dreapta sa pentru a fi Prinţ şi Salvator, pentru a da pocăinţă lui Israel şi iertarea păcatelor.

32. Şi noi suntem martorii lui despre aceste lucruri; şi la fel este Duhul Sfânt, pe care l-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de el.

33. Când au auzit, îi tăia la inimă şi s-au sfătuit să îi ucidă.

34. Atunci s-a sculat unul în consiliu, un fariseu, numit Gamaliel, un învăţător al legii, onorat printre toţi oamenii şi a poruncit să îi scoată puţin afară pe apostoli.

35. Şi le-a spus: Voi bărbaţi ai Israelului, aveţi grijă la voi înşivă ce vreţi să faceţi în legătură cu aceşti oameni.

36. Fiindcă înainte de aceste zile s-a sculat Teuda, lăudându-se a fi cineva, la care s-au unit un număr de bărbaţi, aproape patru sute. Acesta a fost ucis, şi toţi câţi ascultau de el, au fost împrăştiaţi şi făcuţi de nimic.

37. După acesta s-a sculat Iuda din Galileea, în zilele impozitării, şi a atras mult popor după el; şi el a pierit; şi toţi câţi ascultau de el au fost risipiţi.

38. Şi acum vă spun: Depărtaţi-vă de aceşti oameni şi lăsaţi-i în pace, pentru că dacă acest sfat sau această lucrare este de la oameni, va fi nimicită.

39. Dar dacă este din Dumnezeu, nu sunteţi în stare să o doborâţi; ca nu cumva, să vă aflaţi luptând chiar împotriva lui Dumnezeu.

40. Şi au fost de acord cu el; şi după ce i-au chemat pe apostoli şi i-au bătut, le-au poruncit să nu vorbească în numele lui Isus; şi le-au dat drumul.

Citiți capitolul complet Fapte 5