Vechiul Testament

Noul Testament

Fapte 13:30-44 Fidela 2013 (RFB13)

30. Dar Dumnezeu l-a înviat dintre morţi;

31. El a fost văzut multe zile de cei ce au urcat cu el din Galileea la Ierusalim, care sunt martorii lui pentru popor.

32. Şi noi vă predicăm evanghelia, că promisiunea făcută pentru părinţi,

33. A împlinit-o Dumnezeu faţă de noi, copiii lor, în aceea că a înviat pe Isus, precum şi este scris în psalmul al doilea: Tu eşti Fiul meu, astăzi te-am născut.

34. Iar pentru că l-a înviat dintre morţi, să nu se mai întoarcă la putrezire, a spus astfel: Vouă vă voi da îndurările sigure ale lui David.

35. De aceea şi spune în alt psalm: Nu vei da pe Sfântul tău să vadă putrezirea.

36. Fiindcă David, după ce a servit propriei sale generaţii prin voia lui Dumnezeu, a adormit şi a fost adăugat lângă părinţii săi şi a văzut putrezirea;

37. Dar el, pe care Dumnezeu l-a înviat, nu a văzut putrezire.

38. Să vă fie cunoscut aşadar, bărbaţi şi fraţi, că prin acesta vă este predicată iertarea păcatelor;

39. Şi prin el, toţi care cred sunt declaraţi drepţi din toate lucrurile, din care nu puteţi fi declaraţi drepţi prin legea lui Moise.

40. De aceea păziţi-vă ca nu cumva să vină peste voi ce este spus în profeţi:

41. Priviţi dispreţuitorilor şi minunaţi-vă şi pieriţi, pentru că eu lucrez o lucrare în zilele voastre, o lucrare pe care nicidecum nu o veţi crede, chiar dacă cineva v-o relatează.

42. Şi după ce iudeii au plecat din sinagogă, neamurile l-au implorat ca aceste cuvinte să le fie predicate în sabatul următor.

43. Şi după ce adunarea s-a împrăştiat, mulţi dintre iudeii şi prozeliţii religioşi i-au urmat pe Pavel şi pe Barnaba, care, vorbindu-le, i-au convins să continue în harul lui Dumnezeu.

44. Şi în următorul sabat, s-a adunat aproape întreaga cetate să audă cuvântul lui Dumnezeu.

Citiți capitolul complet Fapte 13