Vechiul Testament

Noul Testament

Evrei 12:25-29 Fidela 2013 (RFB13)

25. Vedeţi să nu refuzaţi pe cel ce vorbeşte. Căci dacă nu au scăpat cei ce l-au refuzat pe cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la cel ce vorbeşte din cer,

26. A cărui voce a clătinat pământul atunci, dar acum a promis, spunând: Eu clatin încă o dată, nu doar pământul, ci şi cerul.

27. Şi acest cuvânt: Încă o dată, arată îndepărtarea lucrurilor clătinate, ca a unor lucruri făcute, pentru ca să rămână acele lucruri care nu pot fi clătinate.

28. De aceea, primind o împărăţie care nu poate fi clătinată, să avem har prin care să servim plăcut lui Dumnezeu, cu reverenţă şi teamă evlavioasă,

29. Fiindcă, Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.

Citiți capitolul complet Evrei 12