Vechiul Testament

Noul Testament

Evrei 12:1-9 Fidela 2013 (RFB13)

1. De aceea şi noi, fiind încercuiţi cu un nor aşa de mare de martori, să lăsăm deoparte fiecare greutate şi păcatul care ne copleşeşte aşa de uşor şi să alergăm cu răbdare cursa care este pusă înaintea noastră,

2. Privind cu atenţie la Isus, autorul şi desăvârşitorul credinţei noastre care, pentru bucuria pusă înaintea lui, a îndurat crucea, dispreţuind ruşinea şi este aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu.

3. Căci luaţi aminte la cel ce a îndurat o astfel de împotrivire a păcătoşilor faţă de el, ca nu cumva să obosiţi şi să cădeţi de oboseală în minţile voastre.

4. Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, luptând împotriva păcatului.

5. Şi aţi uitat îndemnul care vă vorbeşte ca unor copii: Fiul meu, nu dispreţui disciplinarea Domnului, nici nu cădea de oboseală când eşti mustrat de el;

6. Fiindcă Domnul disciplinează pe cine iubeşte şi biciuieşte pe fiecare fiu pe care îl primeşte.

7. Dacă înduraţi disciplinarea, Dumnezeu se poartă cu voi precum cu fii; căci, care este fiul pe care nu îl disciplinează tatăl?

8. Dar dacă sunteţi fără disciplinare, din care toţi sunt părtaşi, atunci sunteţi bastarzi şi nu fii.

9. Mai mult, după carnea noastră am avut părinţi care ne-au disciplinat şi i-am respectat; nu cu atât mai mult să fim în supunere Tatălui duhurilor şi să trăim?

Citiți capitolul complet Evrei 12