Vechiul Testament

Noul Testament

Evrei 11:13-22 Fidela 2013 (RFB13)

13. Toţi aceştia au murit în credinţă, fără să fi primit lucrurile promisiunilor, ci, văzându-le de departe, au şi fost convinşi despre ele, le-au şi îmbrăţişat şi au mărturisit că erau străini şi locuitori temporari pe pământ.

14. Fiindcă toţi cei ce spun astfel de lucruri, arată clar că ei caută o patrie.

15. Şi, într-adevăr, dacă şi-ar fi amintit de patria aceea de unde au ieşit, ar fi avut ocazia să se întoarcă.

16. Dar acum, ei doresc o patrie mai bună, care este cerească; de aceea Dumnezeu nu se ruşinează să fie numit Dumnezeul lor; fiindcă le-a pregătit o cetate.

17. Prin credinţă, Avraam, când a fost încercat, l-a oferit pe Isaac; şi cel ce a primit promisiunile l-a oferit pe singurul său fiu născut,

18. Despre care s-a spus: Pentru că în Isaac îţi va fi numită sămânţa;

19. Socotind că Dumnezeu a fost în stare să îl învie chiar dintre morţi, de unde, printr-o prefigurare, l-a şi primit.

20. Prin credinţă, Isaac i-a binecuvântat pe Iacob şi Esau referitor la lucrurile ce vor veni.

21. Prin credinţă, Iacob, când era pe moarte, i-a binecuvântat pe amândoi fiii lui Iosif şi s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său.

22. Prin credinţă, Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, a amintit despre ieşirea copiilor lui Israel şi a dat poruncă referitor la oasele sale.

Citiți capitolul complet Evrei 11