Vechiul Testament

Noul Testament

Evrei 1:2-12 Fidela 2013 (RFB13)

2. În aceste zile de pe urmă ne-a vorbit prin Fiul său, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a şi făcut lumile;

3. Care, fiind strălucirea gloriei lui şi întipărirea persoanei lui şi susţinând toate prin cuvântul puterii lui, după ce a făcut prin el însuşi curăţarea păcatelor noastre, s-a aşezat la dreapta Maiestăţii în înălţime;

4. Fiind făcut cu atât mai bun decât îngerii, cu cât a obţinut prin moştenire un nume nespus mai bun decât ei.

5. Căci, căruia dintre îngeri i-a spus el vreodată: Tu eşti Fiul meu, astăzi te-am născut? Şi din nou: Eu îi voi fi Tată şi el îmi va fi Fiu?

6. Şi din nou, când îl aduce în lume pe întâiul născut, el spune: Şi să i se închine toţi îngerii lui Dumnezeu.

7. Şi despre îngeri spune: Cel ce îi face pe îngerii lui duhuri şi pe servitorii lui o flacără de foc.

8. Dar Fiului îi spune: Tronul tău, Dumnezeule, este pentru totdeauna şi întotdeauna; un sceptru al dreptăţii este sceptrul împărăţiei tale.

9. Tu ai iubit dreptatea şi ai urât nelegiuirea; de aceea Dumnezeu, Dumnezeul tău, te-a uns cu untdelemnul veseliei mai presus de tovarăşii tăi;

10. Şi tu, Doamne, la început ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor tale;

11. Ele vor pieri, dar tu rămâi; şi toate se vor învechi precum o haină;

12. Şi ca pe un veşmânt le vei face sul şi vor fi schimbate; dar tu eşti acelaşi; şi anii tăi nu vor înceta.

Citiți capitolul complet Evrei 1