Vechiul Testament

Noul Testament

Efeseni 6:11-23 Fidela 2013 (RFB13)

11. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să fiţi în stare să staţi în picioare împotriva uneltirilor diavolului.

12. Pentru că noi nu luptăm împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva principatelor, împotriva autorităţilor, împotriva domnitorilor întunericului acestei lumi, împotriva stricăciunii spirituale în locurile înalte.

13. Din această cauză, luaţi întreaga armură a lui Dumnezeu, ca să fiţi în stare să vă împotriviţi în ziua cea rea; şi, făcând totul, să staţi în picioare.

14. De aceea staţi în picioare, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi purtând platoşa dreptăţii;

15. Şi picioarele voastre încălţate cu pregătirea evangheliei păcii;

16. Peste toate luând scutul credinţei, cu care veţi fi în stare să stingeţi toate săgeţile arzătoare ale celui rău.

17. Şi luaţi coiful salvării şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu;

18. Rugându-vă tot timpul cu toată rugăciunea şi cu cerere în Duhul şi veghind la aceasta cu toată stăruinţă şi cu cerere pentru toţi sfinţii;

19. Şi pentru mine, ca să îmi fie dat cuvânt, să îmi deschid gura cutezător, să fac cunoscut misterul evangheliei,

20. Pentru care sunt ambasador în lanţuri, pentru ca în ea să vorbesc cutezător, precum ar trebui eu să vorbesc.

21. Dar ca să ştiţi şi voi cele ce mă privesc şi ce fac, Tihic, un frate preaiubit şi servitor credincios în Domnul, vă va face cunoscut toate;

22. Acela pe care vi l-am trimis cu acelaşi scop, ca să ştiţi despre treburile noastre şi să vă mângâie inimile.

23. Pace fie fraţilor şi dragoste cu credinţă de la Dumnezeu Tatăl şi Domnul Isus Cristos.

Citiți capitolul complet Efeseni 6