Vechiul Testament

Noul Testament

2 Tesaloniceni 3:2-10 Fidela 2013 (RFB13)

2. Şi ca să fim scăpaţi de oamenii iraţionali şi stricaţi, fiindcă nu toţi au credinţă.

3. Dar credincios este Domnul, care vă va întări şi vă va păzi de rău.

4. Şi avem încredere în Domnul în ce vă priveşte, că deopotrivă faceţi şi veţi face cele ce vă poruncim.

5. Iar Domnul să vă îndrepte inimile la dragostea lui Dumnezeu şi la aşteptarea răbdătoare a lui Cristos.

6. Şi vă poruncim, fraţilor, în numele Domnului nostru Isus Cristos, să vă îndepărtaţi de fiecare frate care umblă în neorânduială şi nu după tradiţia pe care a primit-o de la noi.

7. Fiindcă voi înşivă ştiţi cum ar trebui să ne urmaţi, pentru că nu ne-am comportat în neorânduială printre voi,

8. Nici nu am mâncat pâinea cuiva în zadar, ci am lucrat cu osteneală şi durerea noapte şi zi, ca să nu fim împovărători niciunuia dintre voi,

9. Nu pentru că nu avem putere, ci ca să ne facem un exemplu vouă, pentru a ne urma.

10. Căci şi în timp ce eram cu voi, aceasta vă porunceam, că, dacă cineva refuză să lucreze, nici să nu mănânce.

Citiți capitolul complet 2 Tesaloniceni 3