Vechiul Testament

Noul Testament

2 Petru 1:3-14 Fidela 2013 (RFB13)

3. Aşa cum dumnezeiasca lui putere ne-a dăruit toate lucrurile pentru viaţă şi evlavie, prin cunoaşterea celui ce ne-a chemat la glorie şi virtute,

4. Prin care ne sunt dăruite cele mai mari şi preţioase promisiuni, ca prin acestea să deveniţi părtaşi naturii dumnezeieşti, aţi scăpat de putreziciunea care este în lume prin poftă.

5. Şi în afară de aceasta, dându-vă toată silinţa, adăugaţi credinţei voastre virtutea; şi la virtute, cunoaşterea;

6. Şi la cunoaştere, înfrânarea; şi la înfrânare, răbdarea; şi la răbdare, evlavia;

7. Şi la evlavie, bunătatea frăţească; şi la bunătate frăţească, dragostea creştină.

8. Căci dacă acestea sunt în voi şi abundă, vă fac să nu fiţi nici inactivi, nici neroditori în cunoaşterea Domnului nostru Isus Cristos.

9. Dar celui ce îi lipsesc acestea este orb şi nu poate vedea departe şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate.

10. De aceea, fraţilor, mai degrabă străduiţi-vă să faceţi neclintită chemarea şi alegerea voastră, căci dacă faceţi acestea, niciodată nu veţi cădea,

11. Fiindcă astfel din abundenţă vă va fi dată intrare în împărăţia veşnică a Domnului şi Salvatorului nostru Isus Cristos.

12. De aceea nu voi neglija să vă amintesc totdeauna despre acestea, deşi le ştiţi şi sunteţi întemeiaţi în adevărul prezent cu voi.

13. Dar consider drept, cât timp sunt în acest tabernacol, să vă stârnesc prin aducerea aminte,

14. Ştiind că în curând trebuie să pun deoparte acest tabernacol al meu, aşa cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Cristos.

Citiți capitolul complet 2 Petru 1