1. Dar am decis aceasta în mine însumi, că nu voi veni din nou la voi în întristare.
2. Căci, dacă eu vă întristez, cine este atunci cel ce mă bucură, decât acelaşi care este întristat de mine?
3. Şi v-am scris acelaşi lucru, ca nu cumva venind, să am întristare de la cei de la care trebuia să am bucurie; având încredere în voi toţi, că bucuria mea este a voastră a tuturor.
4. Fiindcă v-am scris din mult necaz şi chin al inimii, cu multe lacrimi; nu ca să fiţi mâhniţi, ci ca să ştiţi dragostea pe care o am din abundenţă pentru voi.
5. Dar dacă vreunul a provocat mâhnire, pe mine nu m-a mâhnit, decât în parte, ca nu cumva să vă împovărez pe toţi.
6. Îi este destulă unui astfel de om această pedeapsă, care i-a fost dată de mulţi;
7. Aşa că din contră, voi ar trebui mai degrabă să îl iertaţi şi să îl mângâiaţi, încât unul ca acesta să nu fie copleşit de prea multă întristare.
8. De aceea vă implor să confirmaţi dragostea voastră pentru el;