Vechiul Testament

Noul Testament

2 Corinteni 1:15-20 Fidela 2013 (RFB13)

15. Şi în această încredere voiam să vin înainte la voi, ca să aveţi un al doilea beneficiu.

16. Şi să trec pe la voi spre Macedonia, şi apoi să vin din nou din Macedonia la voi şi să fiu condus de voi spre Iudeea.

17. De aceea când voiam astfel, m-am purtat uşuratic? Sau cele ce le vreau, le vreau conform cărnii? Pentru ca la mine da să fie da, şi nu să fie nu.

18. Dar aşa cum Dumnezeu este adevărat, cuvântul nostru către voi nu a fost da şi nu.

19. Fiindcă Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, cel predicat printre voi de noi, adică prin mine şi Silvan şi Timotei, nu a fost da şi nu, ci în el a fost da.

20. Fiindcă toate promisiunile lui Dumnezeu în el sunt Da, şi în el Amin, spre gloria lui Dumnezeu prin noi.

Citiți capitolul complet 2 Corinteni 1