Vechiul Testament

Noul Testament

1 Timotei 6:10-17 Fidela 2013 (RFB13)

10. Fiindcă iubirea de bani este rădăcina a toată răutatea, după care unii, lăcomindu-se, s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns pe ei înşişi cu multe întristări.

11. Dar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de acestea şi urmăreşte dreptate, evlavie, credinţă, dragoste, răbdare, blândeţe.

12. Luptă lupta cea bună a credinţei, apucă viaţa eternă la care ai şi fost chemat şi ai făcut o bună mărturisire înaintea multor martori.

13. Îţi poruncesc înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor, şi înaintea lui Cristos Isus, care înaintea lui Pontius Pilat a adus o mărturisire bună,

14. Ca tu să ţii porunca fără pată, ireproşabil, până la apariţia Domnului nostru Isus Cristos,

15. Care la timpurile sale o va arăta, cel care este binecuvântatul şi singurul Suveran, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor,

16. Cel care singur are nemurirea, locuind în lumina de care nimeni nu se poate apropia, pe care niciun om nu l-a văzut, nici nu îl poate vedea: lui fie onoare şi putere veşnică! Amin.

17. Porunceşte celor bogaţi în această lume, să nu fie cu minte trufaşă, nici să se încreadă în bogăţii nesigure, ci în Dumnezeul cel viu, care ne dă toate din abundenţă ca să ne bucurăm de ele;

Citiți capitolul complet 1 Timotei 6