Vechiul Testament

Noul Testament

1 Petru 2:7-14 Fidela 2013 (RFB13)

7. De aceea vouă, care credeţi, el vă este preţios; dar celor neascultători, piatra pe care constructorii au respins-o, aceasta a fost făcută capul colţului temeliei,

8. Şi o piatră de cădere şi o stâncă de poticnire, celor care se împiedică de cuvânt, fiind neascultători: la aceasta au şi fost rânduiţi.

9. Dar voi sunteţi generaţie aleasă, preoţie împărătească, naţiune sfântă, popor special, ca să arătaţi laudele celui ce v-a chemat din întuneric în lumina lui minunată;

10. Voi, care odinioară nu eraţi popor, dar sunteţi acum poporul lui Dumnezeu, care nu aţi obţinut milă, dar acum aţi obţinut milă.

11. Preaiubiţilor, vă implor, ca străini şi locuitori temporari în ţară străină, abţineţi-vă de la poftele carnale care se războiesc împotriva sufletului,

12. Având comportarea voastră bună printre neamuri, pentru ca în ceea ce vorbesc de rău împotriva voastră ca de niște făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le vor vedea să glorifice pe Dumnezeu în ziua cercetării.

13. Supuneţi-vă fiecărei rânduieli omeneşti pentru Domnul, fie împăratului ca autoritate supremă,

14. Sau guvernatorilor, ca celor trimişi de el pentru pedepsirea făcătorilor de rele şi pentru lauda celor ce fac bine.

Citiți capitolul complet 1 Petru 2