Vechiul Testament

Noul Testament

1 Corinteni 7:5-17 Fidela 2013 (RFB13)

5. Să nu vă privaţi unul de celălalt, decât doar prin înţelegere pentru un timp, ca să vă dăruiţi postului şi rugăciunii; şi să vă împreunaţi din nou ca nu cumva să vă ispitească Satan din cauza lipsei voastre de autocontrol.

6. Dar spun aceasta prin permisiune, nu prin poruncă.

7. Fiindcă aş dori ca toţi oamenii să fie întocmai ca mine. Dar fiecare are propriul lui dar din Dumnezeu, unul într-un fel, şi altul altfel.

8. De aceea le spun celor necăsătoriţi şi văduvelor: Este bine pentru ei dacă rămân întocmai ca mine.

9. Dar dacă nu se pot înfrâna, să se căsătorească; fiindcă este mai bine să se căsătorească decât să ardă.

10. Iar celor căsătoriţi le poruncesc nu eu, ci Domnul: Soţia să nu se despartă de soţ.

11. Dar chiar dacă se desparte, să rămână necăsătorită sau să se împace cu soţul ei; şi soţul să nu divorţeze de soţia lui.

12. Dar celorlalţi le spun eu, nu Domnul: Dacă vreun frate are o soţie ce nu crede, şi ea se mulţumeşte să locuiască cu el, să nu divorţeze de ea;

13. Şi femeia care are un soţ ce nu crede, şi el se mulţumeşte să locuiască cu ea, să nu îl părăsească.

14. Fiindcă soţul care nu crede este sfinţit prin soţie, şi soţia care nu crede este sfinţită prin soţ; altfel, copiii voştri sunt necuraţi; dar acum sunt sfinţi.

15. Dar dacă cel ce nu crede se desparte, să se despartă. Un frate sau o soră nu este în robie în astfel de cazuri, dar Dumnezeu ne-a chemat la pace.

16. Fiindcă ce ştii tu, soţie, dacă îţi vei salva soţul? Sau ce ştii tu, soţule, dacă îţi vei salva soţia?

17. Totuşi, aşa cum Dumnezeu a împărţit fiecăruia, aşa cum Domnul a chemat pe fiecare, aşa să umble. Şi aşa rânduiesc în toate bisericile.

Citiți capitolul complet 1 Corinteni 7