Vechiul Testament

Noul Testament

1 Corinteni 4:7-20 Fidela 2013 (RFB13)

7. Fiindcă cine te deosebeşte de alţii? Şi ai ceva ce nu ai primit? Iar dacă ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu ai fi primit?

8. Sunteţi deja sătui, sunteţi deja bogaţi, aţi domnit ca împăraţi fără noi; şi aş dori ca voi să domniţi, ca şi noi să domnim împreună cu voi,

9. Fiindcă gândesc că Dumnezeu ne-a prezentat pe noi, apostolii, ultimii, ca rânduiţi la moarte, pentru că suntem făcuţi un spectacol lumii şi îngerilor şi oamenilor.

10. Noi suntem proşti pentru Cristos, dar voi sunteţi înţelepţi în Cristos; noi suntem slabi, dar voi sunteţi tari; voi sunteţi demni de cinste, dar noi suntem dispreţuiţi.

11. Chiar până în această oră, deopotrivă flămânzim şi însetăm şi suntem goi şi loviţi cu pumnii şi nu avem locuinţă sigură;

12. Şi muncim, lucrând cu mâinile noastre; fiind ocărâţi, binecuvântăm; fiind persecutaţi, răbdăm;

13. Fiind defăimaţi, ne rugăm; suntem făcuţi ca gunoiul lumii, lepădătura tuturor până în această zi.

14. Nu vă scriu acestea ca să vă ruşinez, ci ca pe fiii mei preaiubiţi vă avertizez.

15. Fiindcă deşi aveţi zece mii de îndrumători în Cristos, totuşi nu aveţi mai mulţi părinţi; fiindcă în Cristos Isus eu v-am născut prin evanghelie.

16. De aceea vă implor, fiţi urmaşi ai mei.

17. Din această cauză vi l-am trimis pe Timotei, care este fiul meu preaiubit şi credincios în Domnul, care vă va aminti căile mele, care sunt în Cristos, aşa cum îi învăţ pretutindeni în fiecare biserică.

18. Dar unii sunt îngâmfaţi, ca şi cum nu aş veni la voi.

19. Dar voi veni în curând la voi, dacă Domnul voieşte; şi voi cunoaşte nu vorbirile celor îngâmfaţi, ci puterea.

20. Fiindcă împărăţia lui Dumnezeu nu este în cuvânt, ci în putere.

Citiți capitolul complet 1 Corinteni 4