Vechiul Testament

Noul Testament

1 Corinteni 4:11-21 Fidela 2013 (RFB13)

11. Chiar până în această oră, deopotrivă flămânzim şi însetăm şi suntem goi şi loviţi cu pumnii şi nu avem locuinţă sigură;

12. Şi muncim, lucrând cu mâinile noastre; fiind ocărâţi, binecuvântăm; fiind persecutaţi, răbdăm;

13. Fiind defăimaţi, ne rugăm; suntem făcuţi ca gunoiul lumii, lepădătura tuturor până în această zi.

14. Nu vă scriu acestea ca să vă ruşinez, ci ca pe fiii mei preaiubiţi vă avertizez.

15. Fiindcă deşi aveţi zece mii de îndrumători în Cristos, totuşi nu aveţi mai mulţi părinţi; fiindcă în Cristos Isus eu v-am născut prin evanghelie.

16. De aceea vă implor, fiţi urmaşi ai mei.

17. Din această cauză vi l-am trimis pe Timotei, care este fiul meu preaiubit şi credincios în Domnul, care vă va aminti căile mele, care sunt în Cristos, aşa cum îi învăţ pretutindeni în fiecare biserică.

18. Dar unii sunt îngâmfaţi, ca şi cum nu aş veni la voi.

19. Dar voi veni în curând la voi, dacă Domnul voieşte; şi voi cunoaşte nu vorbirile celor îngâmfaţi, ci puterea.

20. Fiindcă împărăţia lui Dumnezeu nu este în cuvânt, ci în putere.

21. Ce voiţi? Să vin la voi cu un toiag, sau în dragoste şi în duhul blândeţii?

Citiți capitolul complet 1 Corinteni 4