Vechiul Testament

Noul Testament

1 Corinteni 10:20-31 Fidela 2013 (RFB13)

20. Dar spun că lucrurile pe care neamurile le sacrifică, le sacrifică dracilor şi nu lui Dumnezeu, şi eu nu voiesc să aveţi părtăşie cu dracii.

21. Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi fi părtaşi ai mesei Domnului şi ai mesei dracilor.

22. Sau îl provocăm pe Domnul la gelozie? Suntem mai tari decât el?

23. Toate îmi sunt legiuite, dar nu toate sunt de folos. Toate îmi sunt legiuite, dar nu toate edifică.

24. Nimeni să nu caute folosul lui, ci fiecare pe al celuilalt.

25. Orice se vinde în măcelărie, mâncaţi, necercetând nimic din cauza conştiinţei.

26. Fiindcă al Domnului este pământul şi plinătatea lui.

27. Şi dacă cineva dintre cei ce nu cred vă invită şi doriţi să mergeţi, mâncaţi orice vă este pus înainte, necercetând nimic din cauza conştiinţei.

28. Dar dacă cineva vă spune: Aceasta este sacrificată idolilor, nu mâncaţi pentru cel ce v-a înştiinţat şi pentru conştiinţă, fiindcă al Domnului este pământul şi plinătatea lui,

29. Dar conştiinţa, spun eu, nu a ta, ci a celuilalt; fiindcă de ce să fie judecată libertatea mea de conştiinţa altuia?

30. Iar dacă eu prin har sunt părtaş, de ce să fiu vorbit de rău pentru aceea pentru care aduc mulţumiri?

31. De aceea fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, faceţi toate pentru gloria lui Dumnezeu.

Citiți capitolul complet 1 Corinteni 10