2. Ilie a zis lui Elisei: ‘Rămîi aici, te rog, căci Domnul mă trimete pînă la Betel.“ Elisei a răspuns: „Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.“ Și s’au pogorît la Betel.
3. Fiii proorocilor, cari erau la Betel, au ieșit la Elisei, și i-au zis: „Știi că Domnul răpește astăzi pe stăpînul tău deasupra capului tău?“ Și el a răspuns: „Știu și eu, dar tăceți.“
4. Ilie i-a zis: ‘Eliseie, rămîi aici, te rog, căci Domnul mă trimete la Ierihon.“ El a răspuns: „Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi!“ Și au ajuns la Ierihon.
5. Fii proorocilor, cari erau la Ierihon, s’au apropiat de Elisei, și i-au zis: „Știi că Domnul răpește azi pe stăpînul tău deasupra capului tău?“ Și el a răspuns: „Știu și eu; dar tăceți.“
6. Ilie i-a zis: „Rămîi aici, te rog, căci Domnul mă trimete la Iordan.“ El a răspuns: „Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.“ Și amîndoi și-au văzut de drum.
7. Cincizeci de inși dintre fiii proorocilor au sosit și s’au oprit la o depărtare oarecare în fața lor, și ei amîndoi s’au oprit pe malul Iordanului.
8. Atunci Ilie și-a luat mantaua, a făcut-o sul, și a lovit cu ea apele, cari s’au despărțit într’o parte și într’alta, și au trecut amîndoi pe uscat.
9. Dupăce au trecut, Ilie a zis lui Elisei: „Cere ce vrei să-ți fac, înainte ca să fiu răpit dela tine.“ Elisei a răspuns: „Te rog să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău!“
10. Ilie a zis: „Greu lucru ceri. Dar dacă mă vei vedea cînd voi fi răpit dela tine, așa ți se va întîmpla; dacă nu, nu ți se va întîmpla așa,“
11. Pe cînd mergeau ei vorbind, iată că un car de foc și niște cai de foc i-au despărțit pe unul de altul, și Ilie s’a înălțat la cer într’un vîrtej de vînt.
12. Elisei se uita și striga: „Părinte! Părinte! Carul lui Israel și călărimea lui!“ Și nu l-a mai văzut. Apucîndu-și hainele, le-a sfîșiat în două bucăți,
13. și a ridicat mantaua, căreia îi dăduse drumul Ilie. Apoi s’a întors, și s’a oprit pe malul Iordanului;
14. a luat mantaua, căreia îi dăduse Ilie drumul, și a lovit apele cu ea, și a zis: „Unde este acum Domnul, Dumnezeul lui Ilie?“ Și a lovit apele, cari s’au despărțit într’o parte și în alta, și Elisei a trecut.