50. Cum Și-a dat drum slobod mâniei, nu le-a scăpat sufletul de la moarte și le-a dat viața pradă molimei;
51. cum a lovit pe toți întâii născuți din Egipt, pârga puterii în corturile lui Ham.
52. Cum a pornit pe poporul Său ca pe niște oi și i-a povățuit ca pe o turmă în pustiu.
53. Cum i-a dus fără nicio grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmașii lor.
54. Cum i-a adus spre hotarul Lui cel sfânt, spre muntele acesta pe care dreapta Lui l-a câștigat.
55. Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le-a împărțit țara în părți de moștenire și a pus semințiile lui Israel să locuiască în corturile lor.
56. Dar ei au ispitit pe Dumnezeul preaînalt, s-au răzvrătit împotriva Lui și n-au ținut poruncile Lui.
57. Ci s-au depărtat și au fost necredincioși ca și părinții lor, s-au abătut la o parte ca un arc înșelător,
58. L-au supărat prin înălțimile lor și I-au stârnit gelozia cu idolii lor.
59. Dumnezeu a auzit și S-a mâniat, și a urgisit rău de tot pe Israel.
60. A părăsit Locuința Lui din Silo, Cortul în care locuia între oameni.
61. Și-a dat slava pradă robiei, și măreția Lui în mâinile vrăjmașului.
62. A dat pradă sabiei pe poporul Lui și S-a mâniat pe moștenirea Lui.
63. Pe tinerii lui i-a ars focul, și fecioarele lui n-au mai fost sărbătorite cu cântări de nuntă.
64. Preoții săi au căzut uciși de sabie, și văduvele lui nu s-au bocit.
65. Atunci Domnul S-a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin,
66. și a lovit pe potrivnicii Lui care fugeau, acoperindu-i cu veșnică ocară.
67. Însă a lepădat cortul lui Iosif și n-a ales seminția lui Efraim;