1. Iov a luat cuvântul și a zis:
2. „Până când îmi veți întrista sufletul și mă veți zdrobi cu cuvântările voastre?
3. Iată că de zece ori m-ați batjocorit; nu vă este rușine să vă purtați așa?
4. Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sunt răspunzător de aceasta.
5. Credeți că mă puteți lua de sus? Credeți că mi-ați dovedit că sunt vinovat?
6. Atunci să știți că Dumnezeu mă urmărește și mă învelește cu lațul Lui.
7. Iată, țip de silnicie, și nimeni nu răspunde; cer dreptate, și dreptate nu este!
8. Mi-a tăiat orice ieșire, și nu pot trece; a răspândit întuneric pe cărările mele.
9. M-a despuiat de slava mea, mi-a luat cununa de pe cap,
10. m-a zdrobit din toate părțile, și pier; mi-a smuls nădejdea ca pe un copac.
11. S-a aprins de mânie împotriva mea, S-a purtat cu mine ca și cu un vrăjmaș.
12. Oștile Lui au pornit deodată înainte, și-au croit drum până la mine și au tăbărât în jurul cortului meu.