6. și de ți-ar descoperi tainele înțelepciunii Lui, ale înțelepciunii Lui nemărginite, ai vedea atunci că nu-ți răsplătește totuși după fărădelegea ta.
7. Poți spune tu că poți pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poți ajunge la cunoștința desăvârșită a Celui Atotputernic?
8. Cât cerurile-i de înaltă: ce poți face? Mai adâncă decât Locuința morților: ce poți ști?
9. Întinderea ei este mai lungă decât pământul și mai lată decât marea.
10. Dacă apucă, dacă închide și cheamă El la judecată, cine-L poate opri?
11. Căci El cunoaște pe făcătorii de rele, vede ușor pe vinovați.
12. Omul dimpotrivă, are minte de nebun și s-a născut ca mânzul unui măgar sălbatic!
13. Tu, îndreaptă-ți inima spre Dumnezeu, întinde-ți mâinile spre El.
14. Depărtează-te de fărădelege și nu lăsa nedreptatea să locuiască în cortul tău.
15. Și atunci, îți vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare și fără frică;
16. îți vei uita suferințele, și-ți vei aduce aminte de ele ca de niște ape care s-au scurs.
17. Zilele tale vor străluci mai tare decât soarele la amiază, întunericul tău va fi ca lumina dimineții.
18. Vei fi plin de încredere, și nădejdea nu-ți va fi zadarnică. Te vei uita în jurul tău și vei vedea că te poți odihni liniștit.