3. Atunci Domnul S-a căit de lucrul acesta: „Nu se va întâmpla una ca aceasta, a zis Domnul.”
4. Domnul Dumnezeu mi-a trimis vedenia aceasta: Iată, Domnul Dumnezeu vestea pedeapsa prin foc; și focul mânca Adâncul cel mare și apucase și câmpia.
5. Eu am zis: „Doamne Dumnezeule, oprește! Cum ar putea să stea în picioare Iacov? Căci este așa de slab!”
6. Atunci Domnul S-a căit și de lucrul acesta: „Niciuna ca aceasta nu se va întâmpla, a zis Domnul Dumnezeu.”
7. El mi-a trimis vedenia aceasta: Iată, Domnul stătea pe un zid făcut la cumpănă și avea o cumpănă în mână.
8. Domnul mi-a zis: „Ce vezi, Amos?” Eu am răspuns: „O cumpănă.” Și Domnul a zis: „Iată, voi pune cumpăna în mijlocul poporului Meu, Israel, și nu-l voi mai ierta;
9. ci înălțimile lui Isaac vor fi pustiite; sfintele locașuri ale lui Israel vor fi dărâmate, și Mă voi ridica împotriva casei lui Ieroboam cu sabia.”
10. Atunci Amația, preotul din Betel, a trimis să spună lui Ieroboam, împăratul lui Israel: „Amos uneltește împotriva ta în mijlocul casei lui Israel; țara nu poate să sufere toate cuvintele lui!
11. Căci iată ce zice Amos: „Ieroboam va fi ucis de sabie, și Israel va fi dus în robie departe de țara sa!”
12. Și Amația a zis lui Amos: „Pleacă, văzătorule, și fugi în țara lui Iuda! Mănâncă-ți pâinea acolo și acolo prorocește.
13. Dar nu mai proroci la Betel, căci este un locaș sfânt al împăratului și este un templu al împărăției!”