8. A mai făcut zece mese și le-a așezat în Templu, cinci, la dreapta și cinci, la stânga. A mai făcut o sută de potire de aur.
9. A mai făcut curtea preoților și curtea cea mare, cu porțile ei, ale căror aripi le-a acoperit cu aramă.
10. A așezat marea în partea dreaptă, la miazăzi-răsărit.
11. Hiram a făcut cenușarele, lopețile și potirele. Astfel a isprăvit Hiram lucrarea pe care i-a dat-o împăratul Solomon s-o facă pentru Casa lui Dumnezeu:
12. doi stâlpi, cu cele două capete și acoperișurile lor cu cununi, de pe vârful stâlpilor; cele două rețele pentru acoperirea celor două acoperișuri ale capetelor de pe vârful stâlpilor;
13. cele patru sute de rodii pentru cele două rețele, câte două șiruri de rodii pentru fiecare rețea, pentru acoperirea celor două acoperișuri cu cununi ale capetelor de pe vârful stâlpilor;
14. cele zece temelii și cele zece lighene de pe temelii;
15. marea și cei doisprezece boi de sub ea;
16. cenușarele, lopețile și furculițele. Toate aceste unelte, pe care le-a dat împăratul Solomon lui Huram-Abi să le facă pentru Casa Domnului, erau de aramă lustruită.
17. Împăratul a pus să le toarne în câmpia Iordanului, într-un pământ cleios, între Sucot și Țereda.
18. Solomon a făcut toate aceste unelte în număr atât de mare, încât nu s-a putut cerceta greutatea aramei.
19. Solomon a mai făcut toate celelalte unelte pentru Casa lui Dumnezeu: altarul de aur, mesele pe care se puneau pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
20. sfeșnicele și candelele lor de aur curat, care trebuiau aprinse, după poruncă, înaintea Locului Preasfânt,