1. Marele preot a zis: „Așa stau lucrurile?”
2. Ștefan a răspuns: „Fraților și părinților, ascultați! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte ca să se așeze în Haran.
3. Și i-a zis: „Ieși din țara ta și din familia ta și du-te în țara pe care ți-o voi arăta.”
4. El a ieșit atunci din țara haldeilor și s-a așezat în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în țara aceasta, în care locuiți voi acum.
5. Din țara aceea nu i-a dat nimic în stăpânire, nici măcar o palmă de loc, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpânire lui și seminței lui după el, măcar că n-avea niciun copil.
6. Dumnezeu i-a spus că sămânța lui va locui într-o țară străină, va fi robită și va fi chinuită patru sute de ani.
7. „Dar neamul căruia îi vor fi robi, îl voi judeca Eu”, a zis Dumnezeu. „După aceea vor ieși și-Mi vor sluji în locul acesta.”