12. Manasiții nu au putut însă să ocupe acele cetăți și, prin urmare, canaaniții au continuat să locuiască în acea regiune.
13. Dar atunci când israeliții au devenit destul de puternici, i-au pus pe canaaniți la muncă forțată; de izgonit însă nu i-au izgonit.
14. Urmașii lui Iosif l-au întrebat pe Iosua: – De ce nouă ne-ai dat doar o singură parte și un singur teritoriu ca moștenire? Noi suntem un popor numeros și până acum am fost binecuvântați de DOMNUL.
15. – Dacă sunteți un popor atât de numeros și nu vă mai cuprinde regiunea muntoasă a lui Efraim, le-a răspuns Iosua, atunci duceți-vă spre pădure și tăiați-o ca să vă faceți loc în teritoriul periziților și al refaiților!
16. – Regiunea muntoasă nu ne va ajunge, i-au spus urmașii lui Iosif, și toți canaaniții care locuiesc în vale au care de fier, atât cei din Bet-Șan și din împrejurimi, cât și cei din valea Izreel!