7. Aduceți-vă aminte și nu uitați cum L-ați provocat la mânie în pustie. V-ați împotrivit Lui din ziua în care ați ieșit din țara Egiptului, până la sosirea voastră aici.
8. La Horeb ați provocat într-atât mânia Domnului , încât Domnul s-a mâniat pe voi, dorind să vă nimicească.
9. Când m-am urcat pe munte ca să iau tablele de piatră, Tablele Legământului pe care Domnul l-a încheiat cu voi, am rămas pe munte patruzeci de zile și patruzeci de nopți fără să mănânc pâine și fără să beau apă.
10. Domnul mi-a dat cele două table de piatră scrise cu degetul lui Dumnezeu. Pe ele erau toate poruncile pe care mi le-a spus pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării.
11. La sfârșitul celor patruzeci de zile și patruzeci de nopți Domnul mi-a dat tablele de piatră, Tablele Legământului.
12. Domnul mi-a zis atunci: «Ridică-te și coboară-te repede din acest loc fiindcă poporul tău pe care l-ai scos din Egipt s-a pervertit. Repede s-a mai abătut de la calea pe care i-am poruncit-o, turnându-și un idol!»
13. Domnul mi-a vorbit din nou astfel: «Văd că poporul acesta este un popor încăpățânat.
14. Lasă-Mă să-i nimicesc și să le șterg numele de sub ceruri, iar din tine am să fac un neam puternic și mai numeros decât ei.»
15. Eu m-am întors și am coborât de pe munte. Muntele ardea ca un foc, iar cele două Table ale Legământului erau în mâinile mele.
16. Când m-am uitat, am văzut că păcătuiserăți împotriva Domnului , Dumnezeul vostru, făcându-vă ca idol un vițel. Repede v-ați abătut de la calea pe care v-o poruncise Domnul!