1. Osea, fiul lui Ela, a început să domnească peste Israel, la Samaria, în al doisprezecelea an al domniei lui Ahaz, regele lui Iuda, și a domnit timp de nouă ani.
2. El a făcut ce este rău înaintea Domnului , însă nu ca regii lui Israel de dinaintea lui.
3. Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a ridicat împotriva lui și astfel Osea a devenit vasalul lui și i-a plătit tribut.
4. Împăratul Asiriei a descoperit însă o uneltire a lui Osea, care îi trimisese soli lui So, monarhul Egiptului, și nu-i mai aducea tributul anual împăratului Asiriei. Prin urmare, împăratul Asiriei l-a prins și l-a aruncat în temniță.