6. Rândul de jos era lat de cinci coți, cel de la mijloc – de șase coți, iar al treilea – de șapte coți, pentru că în partea exterioară, de jur împrejurul Casei, a făcut niște borduri, astfel încât grinzile care sprijineau odăile să nu fie fixate în zidurile Casei.
7. La zidirea Casei s-au folosit pietre cioplite la carieră, așa încât nici ciocan, nici topor, nici o altă unealtă de fier nu s-a auzit în Casă în timpul zidirii.
8. Intrarea în odăile de jos era prin partea dreaptă a Casei, iar o scară urca până la nivelul din mijloc și de acolo până la nivelul al treilea.
9. După ce a terminat de zidit Casa, a acoperit-o cu grinzi și cu scânduri de cedru.
10. Fiecare dintre rândurile de odăi zidite de jur împrejurul Casei era de cinci coți înălțime; ele erau legate de Casă prin căpriori de cedru.
11. După aceea, cuvântul Domnul ui a venit la Solomon și i-a zis:
12. „În ce privește această Casă pe care o zidești, dacă vei umbla în legile Mele, dacă vei împlini hotărârile Mele și vei păzi toate poruncile Mele, atunci voi împlini prin tine promisiunea pe care am făcut-o tatălui tău, David.
13. Voi locui în mijlocul israeliților și nu-l voi părăsi pe poporul Meu, Israel.“
14. Astfel, Solomon a zidit Casa și a terminat-o.
15. El a acoperit zidurile din partea interioară a Casei cu cedru, de la pardoseală până la tavan, iar pardoseala a acoperit-o cu scânduri de chiparos.
16. A acoperit cu scânduri de cedru o suprafață de douăzeci de coți în partea din spate a Casei, de la pardoseală până la tavan, făcând un sanctuar interior, numit „Locul Preasfânt“.
17. Odaia principală din față, aflată în interiorul Casei, era de patruzeci de coți.