37. Fii sigur că, în ziua în care vei pleca și vei trece uedul Chidron, vei muri. Atunci sângele tău va cădea asupra capului tău!
38. – Bine, i-a răspuns Șimei, slujitorul tău va face așa cum a zis stăpânul meu, regele!
39. Trei ani mai târziu însă doi dintre slujitorii lui Șimei au fugit la Achiș, fiul lui Maaca, regele Gatului. Lui Șimei i s-a spus: „Iată că slujitorii tăi sunt la Gat!“
40. Atunci Șimei și-a înșeuat măgarul și s-a dus la Achiș, la Gat, ca să-și caute slujitorii. Șimei a plecat și și-a adus slujitorii înapoi de la Gat.
41. Solomon a aflat că Șimei a plecat din Ierusalim la Gat și că s-a întors.
42. Atunci regele l-a chemat pe Șimei și i-a zis: „Nu te-am pus eu să juri pe Domnul și nu te-am avertizat că vei muri negreșit în ziua în care vei ieși din Ierusalim ca să pleci în altă parte? Și nu mi-ai răspuns tu: «Bine! Voi asculta!»
43. De ce nu ți-ai ținut jurământul făcut Domnului și nu ai ascultat porunca pe care ți-am dat-o?“
44. Regele i-a mai zis lui Șimei: „Tu știi în inima ta tot răul pe care i l-ai făcut tatălui meu, David. Acum Domnul a întors răutatea ta asupra capului tău!
45. Dar regele Solomon va fi binecuvântat, iar tronul lui David va fi păzit înaintea Domnului pe vecie.“
46. Și regele i-a poruncit lui Benaia, fiul lui Iehoiada, să-l omoare; el a ieșit, l-a lovit pe Șimei și l-a omorât. Și astfel domnia s-a întărit în mâinile lui Solomon.